Muzeul Nicolae Paulescu

Prof. Nicolae Paulescu (1869-1931)

S-a nascut la Bucuresti in data de 8 noiembrie 1869. Dupa bacalaureat, in anul 1888, pleaca la Paris pentru a urma facultatea de medicina. Din primii ani de studii se distinge prin curiozitate si calitati intelectuale exceptionale. Este remarcat de Prof. Etienne Lancereaux, langa care se va forma ca si medic si om de stiinta.

Studiile universitare le face la Paris (1888) absolvind trei facultati ce se completau: medicina (1897), stiinte (biologice) (1899) si chimie biologica (1901).

In anul 1900 revine in tara fiind numit profesor la Catedra de Fiziologie a Facultatii de Medicina Umana din Bucuresti, functie pe care o va indeplini fara intrerupere pana la sfarsitul vietii. Duminica 19 iulie 1931, la orele cinci dimineata, Paulescu trece in eternitate.

Activitatea stiintifica a lui Paulescu a fost prodigioasa si inspirata, adeseori geniala.

Aria de cercetare predilecta a fost aceea a glandelor cu secretie interna. Paulescu este considerat de catre prestigiosi savanti din Europa si Statele Unite drept unul din principalii fondatori ai endocrinologiei pe plan modnial. Sunt recunoscute unanim contributiile lui Paulescu la demonstrarea functiei endocrine a tiroidei precum si la tratamentul afectiunilor acestei glande.

Tot de rasunet mondial au fost cercetarile efectuate de marele profesor asupra hipofizei. Cu aceasta ocazie, Paulescu pune la punct si comunica un procedeu chirurgical original, deosebit de ingenios, de hipofizectomie la caine pe cale transtemporala.

Aceasta tehnica operatorie a fost adoptata imediat si aplicata la om de catre celebrul neurochirurg american Harvey Cushing. Un episod ce a avut consecinte fertile pentru medicina romaneasca l-a reprezentat o scrisoare a lui Cushing in care acesta il invita pe Prof. Paulescu sau pe un elev al sau in S.U.A., la clinica sa din Boston, pentru specializare. Paulescu il recomanda pe tanarul de atunci Dr. DUmitru I. Bagdasar, fondatorul de mai tarziu al neurochirurgiei romanescti.

Apogeul contributiei lui Paulescu la dezvoltarea endocrinologiei l-au constituit cercetarile asupra functiei endocrine a pancreasului, culminante cu descoperirea in anul 1921 a tratamentului diabetului zaharat provocat expeimental la caine, prin administrarea subcutanata a unui extract din pancreasul endocrin al acestuia. In perioada aprilie - august a aceluisai an, Paulescu a comunicat la Societatea de Biologie si a publicat in revista Archives Internationales de Physiologie rezultatele obtinute de el, inclusiv descrierea detaliata a tehnicilor experimentale si a modului de obtinere a substantei active, pe care a denumit-o Pancreina.

In continuare, Paulescu intentiona obtinerea unei forme farmaceutice aplicabile la om. Pentru aceasta descoperire epocala s-a acordat premiul Nobel, dar nu lui Paulescu, ci in mod cu totul nedrept unor medici canadieni care, in 1922, citandu-l eronat pe Paulescu, dar preluandu-i integral tehnica experimentala, au comunicat (re)descoperirea substantei hipoglicemiante a insulelor Langerhans, pe care au botezat-o Insulina. Singurul lor merit a fost acela de a indrazni administrarea la om a insulinei obtinuta dupa metoda lui Paulescu, insta purificata mai mult.

Paulescu a fost un inovator atat in domeniul fiziologiei experimentale cat si al clinicii medicale. Este considerat pe drept cuvant fondatorul mondial al fiziologiei clinice integrative.

Activitatea redactionala a lui Paulescu este de asemenea impresionanta. Incepand cu anul 1903, redacteaza in colaborare cu reputatul anatomo patolog si clinician Prof. Etienne Lancereaux, un monumental Tratat de Medicina, editat in cinci volume. Tratatul respectiv a reprezentat o premiera mondiala deoarece, pentru prima data, clasificarea bolilor s-a facut pe criterii etiopatogenice.

O alta opera cu totul remarcabila este Tratatul de Fiziologie Medicala, cuprinzand trei volume redactate in limba franceza (1919-1921). Acest tratat de fiziologie reprezinta la randul sau inca o premiera mondiala realizata de marele savant roman.

Dar, asa cum adeseori se intampla cu marile personalitati, Paulescu a fost si contestat, antum si postum. Convingerile sale creationiste, atitudinea sa deosebit de critica fata de teoriile generatiei spontane, fata de darwinism si de ideologia materialista, au generat polemici cu adeptii acestor teorii. Istoria avea ulterior sa-i dea dreptate.

In 1990, a fost declarat post-mortem membru al Academiei Romane, la propunerea Acad. Nicolae Cajal. In acelasi an,

printr-o hotarare unanima a senatului Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, se acorda numele sau Catedrei de Fiziologie in care Paulescu a activat ca profesor timp de 31 de ani.

"Profesorul Paulescu a trait ca un mucenic si a murit ca un sfant" scria Nicolae Iorga cu ocazia funeraliilor marelui medic si savant roman. Asa a si fost; o viata de munca si sacrificii pentru oamenii suferinzi, studenti si pentru stiinta.

Acad. Ionel Sinescu

Rector U.M.F. "Carol Davila" - Bucuresti